În perioada 28 februarie – 05 martie 2011, un grup format din patru elevi şi trei profesori de la Şcoala de Arte şi Meserii Pânceşti a participat la cea de-a doua mobilitate în cadrul proiectului multilateral Comenius "Laugh and Think with Intercultural Anecdotes", la şcoala "Maksim Gorki" din oraşul Levski, Bulgaria.
De asemenea, echipa din România a câştigat şi concursul gastronomic, fiind apreciată pentru gustul şi aspectul estetic al mâncărurilor preparate.
„Bulgaria nu e diferită de România – afirmă elevul Stoica Remus –, nici prin felul în care arată oraşele, nici în modul în care se comportă oamenii, nici ca mâncare sau ca mod de a petrece timpul liber. Însă faptul că am întâlnit acolo copii de vârsta mea, care m-au acceptat atât de repede ca prieten, fără să ţină cont că eu provin din mediul rural sau dintr-o ţară nu atât de apreciată pe cât ar trebui, mi-a dat mai multă încredere în mine şi m-a făcut să mă gândesc la viitor din alte perspective.”
Activităţile derulate în cadrul şcolii din Bulgaria au urmărit însuşirea activă a calităţii de cetăţean european, în concordanţă cu valorile naţionale. Echipele de elevi ale celor şapte şcoli au reprezentat scenic fragmente din operele unor autori naţionali renumiţi, piesele de teatru fiind jucate în sala de spectacole din cadrul Primăriei Levski, în faţa a peste 300 de invitaţi. Elevii şcolii Pânceşti au pus în scenă „Pupăza din tei” – fragment din opera „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă.
De asemenea, echipa din România a câştigat şi concursul gastronomic, fiind apreciată pentru gustul şi aspectul estetic al mâncărurilor preparate.
„Cel mai mult mi-a plăcut felul în care am fost primiţi de către elevii bulgari. Ne-am împrietenit foarte repede şi chiar am fost invitaţi în familiile lor. Am participat şi la câteva ore de curs. La ora de matematică, am fost împărţiţi pe grupe, elevi din toate ţările, şi am făcut concursuri de rezolvare de exerciţii. La muzică am învăţat să cântăm din diferite obiecte şi instrumente muzicale. Am cunoscut-o şi pe Baba Marta - Bunica Martie, care ne-a dăruit mărţişoare şi ne-a învăţat diverse meşteşuguri (pictatul oalelor şi al icoanelor, ţeserea covoarelor, împletirea firelor de lână).”, a mărturisit, plină de încântare, eleva Boşcodeală Ana Elena.
„Bulgaria nu e diferită de România – afirmă elevul Stoica Remus –, nici prin felul în care arată oraşele, nici în modul în care se comportă oamenii, nici ca mâncare sau ca mod de a petrece timpul liber. Însă faptul că am întâlnit acolo copii de vârsta mea, care m-au acceptat atât de repede ca prieten, fără să ţină cont că eu provin din mediul rural sau dintr-o ţară nu atât de apreciată pe cât ar trebui, mi-a dat mai multă încredere în mine şi m-a făcut să mă gândesc la viitor din alte perspective.”
Rezultatele acestei mobilităţi au fost prezentate şi în faţa Consiliului Local Pânceşti, acest proiect fiind apreciat atât de primarul comunei, domnul Larion Ioan, cât şi de întreaga comunitate locală. „Copiii comunei noastre au şansa de a ieşi din graniţele înguste, atât ca spaţiu cât şi ca posibilitate, ale locului natal şi ale rutinei de zi cu zi. Ei pot vedea acum dincolo de un „mâine” prestabilit. Îşi pot modela viitorul raportându-se la Europa şi la ceea ce îi oferă integrarea europeană. Ei au şansa unui viitor mai bun, iar acum şcoala le cultivă dorinţa de a-l atinge.”, a declarat domnul Holmanu Augustin, consilier local al comunei Pânceşti.